Restaurantul de acasă - 10 rețete care ies mai bine decât "în oraș"

Bucate Aromate #22 - Desert cu parfum de toamnă și revelații despre malurile vieții

În ediția trecută am făcut un mic sondaj și m-a bucurat răspunsul vostru: cei mai mulți deschideți newsletterul pentru articole și sfaturi culinare (44%), dar și pentru textele personale (30%). Exact combinația dintre util și poveste. Asta înseamnă că ceea ce îmi place mie cel mai mult – să vă povestesc și să vă dau idei practice – e și ce apreciați voi cel mai tare. Perfect match! ✨

Pe locul trei au fost rețetele-vedetă. Bănuiesc că vă atrag pentru că sunt de sezon și încerc mereu să fie un pic mai speciale, ca să-și merite titlul de „vedetă”. Meal plan-ul a ieșit ultimul, dar câțiva dintre voi mi-ați scris că vă inspiră, chiar dacă nu îl respectați cap-coadă. Și e firesc, pentru că e greu să nimeresc un meniu care să se potrivească la toată lumea, cu gusturi, bugete și cămări diferite.

Așa că voi păstra rubrica de idei pentru următoarea săptămână, dar simplificată, fără pdf descărcabil - pentru că îmi ia mult timp să îl fac și am văzut că doar 3-4 persoane îl folosesc. Bineînțeles, artileria grea rămâne: articole și sfaturi culinare.

Vă mulțumesc tuturor pentru răspunsuri ❤ Acum gata cu vorba, hai să trecem la treabă că se răcesc rețetele! 😄

🍂 Vedeta săptămânii - prăjitură de toamnă cu gutui caramelizate

Dacă ar avea un podium, gutuia ar câștiga detașat titlul de „fructul toamnei”. Iar în prăjitura asta se simte ca o divă pe scenă: scăldată în caramel, parfumată și aurie, cu un blat pufos care o ține în brațe ca să nu-i scape niciun strop de aromă. Nu cere tehnici complicate, dar arată spectaculos și are un gust divin.

uite-așa arată când o rastorni

Ingrediente pentru o tavă rotundă cu diametrul de 20 cm

stratul de gutui caramelizate

• 1-2 gutui

• 50 g zahăr tos + 40 g zahăr brut de melasă (pentru că are aromă de caramel, dar puteți pune și zahăr tos)

• 50 g unt (25+25)

• un praf de sare

blatul

• 3 ouă

• 100 g zahăr

• 35 g unt topit și răcit

• 1 linguriță coajă rasă de lămâie

• 1 linguriță extract de vanilie

• 50 ml de lapte

• 175 g făină albă tip 000

• 30 g făină de migdale

• 8 g praf de copt

• un praf de sare

Cum se face:

1. Caramelizezi 50 g zahăr, adaugi jumătate din unt (25 g) și un praf de sare. Așezi feliile de gutui, iar deasupra pui restul de unt și zahărul de melasă. Dai 15 min la cuptor (180°C).

2. Între timp bați ouăle cu zahărul până se albesc și cresc bine. Încorporezi untul topit, laptele, vanilia și coaja de lămâie.

3. Adaugi făina albă, făina de migdale, praful de copt și sarea.

4. Torni aluatul peste gutuile caramelizate și coci 35–40 min, până trece testul scobitorii.

5. Lași 2–3 min, apoi răstorni cu grijă pe platou.

✨ Poți pune alături frișcă naturală sau înghețată. E simplu, dar spectaculos!

---

Că veni vorba de gutui…

Săptămâna trecută m-am apucat de gem (rețeta aici). Zic „m-am apucat” ca și cum era un plan bine pus la punct, dar de fapt m-am grăbit că urmează o perioadă aglomerată și trebuia să bifez borcanele din timp. Și ghici ce? În piață, zero gutui. În schimb, la Carrefour – surpriză! – am găsit cele mai bune gutui pe care le-am gustat vreodată. Nu erau românești, ci un soi fără puf și, cu toate că erau verzi și păreau necoapte, au fost incredibil de dulci și de bune de mâncat, așa, crude. Niciodată nu am mâncat gutui cu așa mare plăcere.

Gemul, însă… eh, n-a fost love story. Nici aroma, nici culoarea n-au fost ca la gutuile românești, alea care „îți fac gura pungă” dar care, după fierbere, devin parfumate și aurii de ți-e mai mare dragul. Așa că sfatul meu rămâne clasic: pentru gem, vânați gutui românești. Și, dacă vreți o variantă mai finuță, încercați combinația gutui + pere. Iese un gem mai lejer, mai cremos, mai prietenos cu clătitele și orezul cu lapte. 😋

gutui românești, cu puf pe ele, extraordinar de aromate

---

🔔 Noutăți pe blog & YouTube

V-am adus 3 salate de toamnă în care sfecla, cea urâțică la exterior, își arată toată frumusețea sufletească în farfuriile noastre. Toate sunt ușoare, pline de arome și culori superbe. Două dintre salate merg și cu sfecla gata fiartă, vidată, care e mană cerească atunci când te grăbești (am găsit-o la Penny cu 4,79 lei/500 g, și e chiar bună!).

Rețetele sunt și pe blog, dacă vreți să tipăriți listele de ingrediente, iar varianta video (cu mine în cadru, bonus 😁), e mai jos.

---

Restaurantul de acasă: ce îmi iese mai bine decât “în oraș”

Una dintre marile mele plăceri este să mănânc la restaurant. Dar am o regulă: nu comand niciodată ceva ce știu să fac acasă (pizza e excepție - acasă nu am cuptor cu lemne). Dar Galațiul nu e chiar foarte ofertant din punctul ăsta de vedere. Numeri pe degete restaurantele care chiar merită o vizită și mi-aș dori să schimbe meniul mai des pentru că deja l-am parcurs de la un cap la altul.

În timp am adunat în palmares câteva preparate care au fost inspirate într-un fel sau altul de mesele la restaurant sau chiar de tarabele de la munte: ori m-au cucerit și am vrut să le reproduc, ori m-au dezamăgit și m-am încăpățânat să le fac mai bune. Și, mă știți că nu-s sunt încrezută, dar pe cuvânt că toate cele de mai jos îmi ies mai bine decât “în oraș”.

1. Ciorbă de burtă - sunt mulți ani de când am renunțat să mai mănânc ciorbă de burtă în altă parte decât acasă. Am lucrat în tinerețe, imediat după facultate, la o firmă care printre alte afaceri avea și un restaurant. Eu ținem contabilitatea primară, dar eram mai mult cu nasul în oale decât în registre. Bucătăreasa de acolo m-a învătat cum să fac cea mai bună ciorbă de burtă. Toți cei care au gustat-o sau au făcut-o după rețeta mea, au recunoscut că e mai gustoasă și mai fină decât variantele cu legume fierte în supă sau cu gogoșari în farfurie.

2. Omletă cu ciuperci și cașcaval - aceeași bucătăreasă de la restaurant m-a învățat și cum să înglobez unt și aer în omletă ca să iasă moale, pufoasă, ușor umedă. Am mai luat omlete la micul dejun pe unde am fost, dar niciuna nu e ca a mea, pentru că niciun restaurant nu o face cu unt și cu ciuperci proaspete bine rumenite separat. Iar cu ulei și ciupercile supra-fierte din conserve nu e deloc același lucru.

3. Osso Bucco - de care m-am îndrăgostit la un restaurant și l-am făcut acasă de 3 ori într-o lună până când să fiu mulțumită. Am o bănuială că cel de la restaurant era făcut cu supă de vită făcută din cuburi cu monoglutamat. Nu am reușit să îl reproduc acasă, pentru că mă încăpățânez să fierb cinstit oase de vită cu zgârciuri și măduvă. Dar măcar știu că al meu e natural.

4. Creveți Saganaki - aici a fost invers. Am comandat la restaurant și nu mi-a plăcut. Sosul era prea mult și fad, cu roșii sau bulion din conservă. Feta era puțină, iar creveții îi numărai pe degete. Am simțit că pot sa fac acasă o adevărată minunăție dacă folosesc roșii cherry, coapte în cuptor, dacă pun feta bună câtă trebuie și creveți pe săturate. Bingo! Am dat lovitura, e un preparat pe care îl fac des când am musafiri.

5. Penne Quattro Formaggi - sinceră să fiu, nu e o rețetă ieftină și trebuie să se alinieze planetele ca să am în frigider toate cele 4 brânzeturi fancy necesare. Dar e minunat să “apeși pedala” exact pe brânza care îți place cel mai mult, ceea ce nu se întâmplă atunci când mănânci în oraș și primești mai mult cașcaval decât gorgonzola, că e mai ieftin.

6. Gulaș unguresc - aproape că am făcut o adevărată cură de gulaș când am stat 2 săptămâni la Sovata. Am încercat multe variante, la câteva restaurante. Am decretat că nu-s două la fel, că supa gulaș e doar un gulaș cu mai multă zeamă și că cel cu morcovi și cartofi nu diferă foarte mult de o tocană cu carne bine condimentată. Ajunsă acasă, mi-am făcut propria variantă și nu îl gătesc niciodată altfel decât cu carne de vită și cu găluște de făină.

7. Tentacule de calamar la tigaie - servite cu piure de cartofi cu ciuperci uscate. E un meniu “copiat” aproape 1:1 dupa ce am mâncat ceva similar la un restaurant din Galați și am fost nemulțumită de cantitatea de trufe din piure. Așa că am căutat trufe uscate pe la supermarketurile din oraș. Nu am găsit decât ciuperci uscate, dar am făcut o treabă foarte bună cu ele. În orice caz, mai bună decât restaurantul 😅

8. Hamsii prăjite - cine a curățat vreodată hamsii, nu are cum să nu se întrebe dacă cele prăjite de la terasele de pe malul mării sunt curățate de intestine sau nu…deci, exclus hamsii cumpărate de pe undeva. Dar ce bine că se găsesc congelate și că sunt așa de ușor de făcut acasă!

9. Langoși ungurești - arată atât de apetisant pe la târguri sau căsuțele de lemn de la munte… asta până te apropii și te uiți la baia aia cu ulei de palmier încins a mia oară. Plus că acasă pui câtă smântână vrei tu și brânza care-ți place.

10. Cașcaval pane - acum mulți ani mergeam la un anume restaurant special pentru cașcaval pane. Încercasem acasă și se împrăștiase tot în tigaie, așa că eram convinsă că numai la restaurant iese. Dar până la urmă toată șmecheria este să nu cumperi cel mai ieftin cașcaval și să îl ții la rece înainte de prăjire. Acum iese perfect de fiecare dată.

Mai am pe lista de dorințe kurtos kolac ca să-mi iau adio de la cel de la tarabe care ba e necopt, ba are prea puțină nucă, ba miroase a vanilină de-ți mută nasul din loc. Sunt la a doua încercare, când îmi iese perfect, vă anunț. Între timp, când vă mai hidratați, puneți deoparte niște doze de bere. Cât mai mari să fie 😁

---

🍽️ Meal Plan – inspirație pentru cinele săptămânii viitoare

Săptămâna viitoare avem un meniu cu de toate: rețete “de zi cu zi”, dar și de post, ca să fie toată lumea mulțumită. Le-am ales prietenoase cu bugetul (promit, niciuna nu cere lingouri 💸), rapide și destul de simple încât să nu vă prindă miezul nopții prin bucătărie.

1. Pui la pungă de hârtie - nu-mi place să mai am și grija pungilor speciale pentru friptură, așa că îl fac la pungă de hârtie, din aia maro.

2. Mâncare de post cu țelină și morcov - incredibil de simplă, ieftină și bună

3. Shakshuka - cât încă mai avem roșii bune și ardei gras în piață. Dar merge și cu roșii din conservă

4. Salată mexicană cu quinoa și toate culorile curcubeului

5. Ruladă din piept de pui cu cașcaval - bună și la prânz, cină sau micul dejun

---

De-ale mele - Dincolo de râu

Am citit Galsworthy acum vreo 40 de ani. Sincer, nu mai știu povestea în detaliu, dar mi-a rămas în minte metafora din „Dincolo de râu” și am purtat-o cu mine toată viața. La Galsworthy, „Dincolo de râu” e despre granița dintre convenții și pasiuni. Pe un mal e viața respectabilă, ordonată, iar pe celălalt – libertatea, riscul, autenticitatea. Dar eu am adapatat metafora de multe ori, în multe situații. De exemplu când aveam un obiectiv de atins, o schimbare de făcut sau un prag de trecut, ca să mă încurajez, îmi spuneam: „trebuie doar să trec dincolo de râu”. Și m-a ajutat mereu. De câte ori am trecut râul, a fost bine și nu mi-a lipsit ce am lăsat în urmă.

Zilele astea mi-a revenit din nou în minte pentru că m-am trezit că am traversat un alt râu, fără să-mi dau seama când: râul dintre tinerețe și a doua tinerețe.

Până nu demult, eram încă pe malul „tineresc”. Mergeam la pilates într-un grup eterogen de doamne, în care media de vârstă bătea spre 40-45 de ani. Eu aveam 55 la vremea aia. Foarte simpatic, vesel, am făcut și ieșiri împreună – 8 martie între fete, pilates în parc, yoga pe faleză, activități de care îți vine să te bucuri. Și totuși, eu aveam de multe ori senzația că sunt cumva în afara cercului. Nu că eram lăsată pe dinafară, ci că acolo simțeam eu să rămân. Fetele erau foarte drăguțe, așa la suprafață, dar conexiunea dintre noi, nici după câteva luni nu era una reală. Preocupările lor erau altele. Limbajul lor era adaptat joburilor moderne, lecturile erau diferite de ale mele, muzica pe care o ascultau îmi era străină. Și peste toate, glumițele la care nu-mi venea să râd sau discuțiile despre unghii sau machiaje care nu mă interesau. Ca să nu mai zic că nici ca mobilitate nu ne potriveam și că nu puteam ține pasul cu ele. De multe ori mă trezeam că stau pur si simplu în fund pe saltea și nu fac nimic pentru că pierdusem ritmul. Ceva era frustrant, dar nu decodificam prea bine ce anume.

Am renunțat la sală, mi-am cumpărat ce trebuie și am trecut la pilates acasă. Aici țin pasul perfect cu mine însămi. Dar pentru că, în fond, sunt un animal social, după câteva încercări m-am trezit că au început să îmi placă foarte mult diminețile la aparatele de fitness din parc. Și cine are timp să tragă de „fierătaniile” alea gratuite la ora 9 dimineața? Ați ghicit: pensionarii! Și câte un freelancer rătăcit, așa, ca mine.

Încet-încet, m-am trezit aparținând grupului lor. Știu că dacă mă duc la ora 10, mă întâlnesc mereu cu același grup de 3-4 domni și doamne, căci știți voi, pensionarii sunt foarte punctuali și paroliști. Și ce să vezi? Îmi place. Salutul nu mai este doar un mormăit în barbă, ci un „bună dimineața, ce faceți?” spus cu privirea vie, cu zâmbet și cu interes real. Chiar ne bucurăm de revedere. Glumele lor mă fac să râd. “Echipamentul de fitness” al doamnelor nu costă jumătate de salariu și nu mă complexează. Vorbim despre copiii plecați departe și schimbăm păreri despre alifiile pentru genunchi. Subiectul ăsta mă interesează acum mai mult decât cel mai nou fond de ten antirid. Și partea cea mai haioasă? La pilates nu știu sigur dacă eram cea mai bătrână, dar sigur eram prin zona decanelor de vârstă. Aici, în schimb, sunt mezina grupului – copilul de trupă, răsfățată și încurajată de toți. Și, sincer, e tare bine să fii mic din nou 😂

Îmi place și follow-up-ul: oamenii țin minte ce ai spus acum 2 zile și chiar le pasă de tine: “n-ați venit ieri, v-a durut umărul?” sau “ziceați că mergeți în piață, ați găsit rădăcină de hrean?” În perioada asta producția de hrean mă preocupă mai mult ca orice, căci fără el mi s-ar înmuia castraveții puși în saramură 😁

Așa că, iată, mai ieri eram pe un mal al râului, iar acum – ca dintr-un vis – m-am trezit pe celălalt. Și dacă în alte situații trecerea a fost conștientă, chiar dorită uneori, de data asta nici nu știu când și cum am făcut de-am trecut râul. Dar e bine aici, așa cum a fost bine și dincolo, atunci când era vremea acelui mal. Dacă inevitabil, pe cale naturală, vă pregătiți să veniți încoace, vă aștept cu drag. E mai calm și mai liniște, oamenii sunt drăguți și încă mai știu bancuri bune cu Bulă 😂

Voi pe ce mal simțiți că sunteți acum? Mi-ar plăcea să citesc poveștile voastre.

---

Recomandare – Newsletter de la Chef Adi Hădean

Cu siguranță îl știți pe chef Adi Hădean, poate îi urmăriți deja blogul sau paginile de socializare, dar mai nou are și un newsletter pe Substack și e pus pe fapte mari ✍️. Scrie deschis, direct și mereu cu ceva care să-ți dea de gândit.

Mie mi-a rămas în minte un fragment în care povestea cât de ușor poți distruge munca și visul cuiva cu un simplu review răutăcios pus în grabă. Un comentariu mic în online poate avea efecte mari și neplăcute în viața reală, poate închide un business și, pe orizontală, poate ruina șansa la o viață decentă pentru niște oameni. M-au durut și pe mine unele comentarii primite și trebuie să recunosc că uneori am răspuns și eu răutăcios. Dar, sinceră să fiu, nu m-am gândit niciodată care ar putea fi urmările răutăților din online până nu am citit textul acesta al lui Adi Hădean.

Mai grav este că de multe ori nici nu vei ști cât de mult rău ai făcut. Nu vei mai putea îndrepta ceva, nici măcar să-ți ceri scuze... Cred că avem nevoie de mai multă auto-educație digitală și de un pic de empatie online, căci nu trăim în vid, ci într-o lume unde fiecare cuvânt lasă urme.

---

💌 Dacă ți-a plăcut ceva din ediția de azi, o ❤ îmi arată că ești pe recepție.

Până joi, aveți grijă de voi!
Cu mult drag,
Iuliana